Într-o lume în care perioadele de schimbare se suprapun și devin tot mai lungi, companiile trebuie să găsească echilibrul dintre cele două dimensiuni ale activității lor: (1) Operațiunile, care vizează exploatarea capacităților actuale pentru îndeplinirea obiectivelor, dar și (2) Proiectele, care adaugă valoare organizației prin explorarea de noi competențe. Cu alte cuvinte, ele trebuie să se concentreze simultan pe funcționarea organizației și pe schimbarea acesteia.
Astfel, schimbarea organizației, prin derularea proiectelor, este dimensiunea esențială pentru viitorul companiei. Ea include toate inițiativele și programele strategice și tactice ale organizației. Schimbarea organizației se referă la inovare, transformare, agilitate și crearea de valoare pe termen lung.
Cu toate acestea, numai 8.5% din proiectele mari își ating ținta atât în privința costurilor, cât și în cea a termenului de livrare. Cu alte cuvinte, 91.5% depășesc bugetul alocat și întârzie livrarea! Pare neverosimil, dar acestea sunt rezultatele lui Bent Flyberg, care are în evidență o bază de date cu peste 16,000 proiecte! Mai mult decât atât, 99.5% dintre proiecte depășesc bugetul alocat, întârzie livrarea, aduc beneficii nesatisfăcătoare sau combină cei trei parametri. Așa cum observă Flyvbjerg:
,,A face ceea ce ai spus că vei face ar trebui să fie ceva de rutină sau măcar ceva obișnuit dar nu se întâmplă astfel aproape niciodată!’’
Una din cauzele principale ale acestor eșecuri poate fi regăsită în afirmația „Fail to Plan… Plan to Fail!” Adeseori această afirmație îi este atribuită lui Benjamin Franklin, dar autorul este mai puțin important decât implicațiile lipsei de planificare! Dacă eșuezi în a planifica, nu faci altceva decât să îți planifici eșecul!
În acest context, la workshop-ul Managementul de Proiect, organizat la Păltiniș în 28-30 Martie 2025, am trecut în revistă și am aplicat în mod practic pașii de urmat pentru realizarea unui proiect, (re)descoperind astfel importanța unei bune planificări!
Temele abordate au vizat definirea proiectului și a managementului de proiect, dar mai ales aplicarea unor instrumente concrete în fazele managementului de proiect: Inițiere, Planificare, Execuție, Monitorizare & Control și Finalizare.
Programul Managementul de Proiect a oferit o oportunitate valoroasă de a învăța și de a aplica concepte esențiale pentru succesul proiectelor. Prin abordarea practică și folosirea studiilor de caz, participanții au reușit să înțeleagă mai bine provocările întâmpinate în gestionarea proiectelor și să dezvolte abilități concrete de planificare și execuție. Importanța unei planificări riguroase a fost subliniată pe parcursul întregului training, reafirmându-se că succesul în domeniul proiectelor depinde în mare măsură de pregătirea și organizarea prealabilă.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru contribuția adusă la această experiență de învățare, și mulțumim facilitatorului Adrian Hudulin (www.train2excellence.ro)!
[1] https://hbr.org/2021/11/the-project-economy-has-arrived
[2] Bent Flyvbjerg și Dan Gardner, Cum se fac lucrurile mari, București, Publica, 2023, p 24-25.
Alpinis Anti Human Traffic Back to school Blog Bucurie Business Casa Debora children children at risk christian leadership Church Development conference Copii copilarie Deborah House educatie Education Freedom girls identity iubim educatia iubimeducatia joy Leadership leadership development leadership training Life Life Style men Missio Link International Missio Link International mission trip News paltinis Post format Romania sansa sibiu Timisoara Tineri Training United Way România we love education Women youth
Str. Ion Barac, nr. 22
300151 Timisoara
+40-356-420475
office@mli.ro

ProTECTThis site uses cookies. By continuing to browse the site, you are agreeing to our use of cookies.
OKLearn moreWe may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refusing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:

