Există cuvinte care dor atunci când sunt rostite, iar cuvântul „exploatare” este, fără îndoială, unul dintre ele. Însă, când acest cuvânt devine o realitate subtilă care pândește la colțul vulnerabilității, tăcerea nu mai este o opțiune. Copiii și tinerii rămân, din păcate, cea mai expusă categorie în fața capcanelor invizibile ale traficului de persoane, în toate formele sale.
Nici o schimbare majoră nu se face de unul singur. Din dorința de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi, ne-am unit forțele cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara într-un parteneriat de suflet și acțiune. În perioada aprilie-iunie am decis să construim un scut de conștientizare și empatie printr-o serie de sesiuni de prevenire împotriva traficului de persoane, destinate elevilor Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș, pe care fundația Missio Link Internațional îi slujește, prin programul Merg la școală.
Potrivit datelor publicate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în anul 2025 a avut loc o tendință de creștere a numărului de victime; astfel au fost înregistrate un total de 610 de victime ale traficului de persoane în 2024 iar în anul 2025, numărul total de victime a crescut la 707, aceasta reprezintă o creștere de 16 % față de anul precedent, un salt ce necesită o analiză atentă.
Școala nu este doar despre ecuații și gramatică; este și despre viață, despre limite și despre siguranță.
La fiecare întâlnire am pornit de la analiza curată a cuvântului „exploatare”. Am demontat, bucățică cu bucățică, formele pe care traficul de persoane le poate lua în lumea reală, adesea deghizate în promisiuni strălucitoare sau false prietenii, munca forțată, exploatarea sexuală, cerșetoria, traficul de copii și traficul de organe.
La finalul discuțiilor, concluzia participanților a fost pe cât de simplă, pe atât de puternică:
Lumea devine mai sigură atunci când refuzăm să îi folosim pe cei din jur, dar și atunci când învățăm să spunem un „NU” hotărât celor care încearcă să ne folosească.
Dincolo de legi, statistici și măsuri de prevenție, am vrut ca aceste întâlniri să lase o amprentă adâncă în inimile lor. Într-o lume care încearcă adesea să pună o etichetă cu preț pe oameni, noi am vrut să le amintim un adevăr absolut: Dumnezeu i-a creat unici, iar pentru El, valoarea lor este de neprețuit.
Sfatul nostru pentru ei, dar și pentru fiecare copil, tânăr chiar și adult, care citește aceste rânduri, a fost simplu și radical:
Într-o societate aflată permanent în schimbare, prin educație și prezență constantă, continuăm să dezvoltăm programul Merg la școală, slujind elevii vulnerabili din program, și fiind mereu preocupați să le cunoaștem și să răspundem nevoilor actuale.
Transformăm programul „Merg la școală” într-un spațiu nu doar al cunoașterii, ci și al libertății reale.
Alpinis Anti Human Traffic Back to school Blog Bucurie Business Casa Debora children children at risk christian leadership Church Development conference Copii copilarie Deborah House educatie Education Freedom girls identity iubim educatia iubimeducatia joy Leadership leadership development leadership training Life Life Style men Missio Link International Missio Link International mission trip News paltinis Post format Romania sansa sibiu Timisoara Tineri Training United Way România we love education Women youth
Str. Ion Barac, nr. 22
300151 Timisoara
+40-356-420475
office@mli.ro

This site uses cookies. By continuing to browse the site, you are agreeing to our use of cookies.
OKLearn moreWe may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refusing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:

