
Lucruri noi, prietenii fără bariere
Toți avem nevoie de o a doua șansă, nu-i așa? Am primit-o de multe ori. Sunt momente în care ne-am dori să putem da timpul înapoi și să o luăm de la capăt. Vestea bună este că Dumnezeu nu ne oferă doar șansa de a repara ce a fost.…

Comoara muntelui: o săptămână împreună, în familie
A treia ediție a taberei pentru familii „Comoara muntelui”, de la Alpiniș, ne-a adus din nou împreună, la poalele munților, pentru câteva zile de povești și timp petrecut alături de cei dragi.
Într-un ritm mai așezat decât cel…

O șansă la viitor: Transformăm vulnerabilitatea în speranță
Fie că acceptăm sau nu, ca și ființe umane, cu toții suntem vulnerabili. Dar uneori vulnerabilitatea este mai mult decât o trăsătură sau o stare. Potrivit unui raport al organizației Salvați copiii pe anul 2025, Uniunea Europeană…

Despre schimbare și speranță – Povestea lui Răzvan
Când l-am cunoscut, Răzvan avea doar 15 ani și o condamnare de trei ani în față. Respingea orice formă de autoritate și se închidea în fața oricărei încercări de a aborda un astfel de subiect. Din cuvintele lui se simțeau furia…

Un traseu parcurs cu scop
Uneori, o poveste începe cu un traseu pe hartă. Alteori, începe cu o cauză care îți amintește că ceea ce faci poate însemna mai mult decât propria ta experiență.
În perioada 9–13 august, am avut bucuria de a reprezenta Missio…

Atelierele de teologie Alpiniș
Un spațiu de gândire, rugăciune și lucru pentru slujitori
Ediția de toamnă, 5-9 octombrie 2026
Slujești o biserică cu nevoi tot mai mari. Apar întrebări la care nu întotdeauna ai timp să răspunzi atât de bine pe cât ți-ai dori.…

O tură de ciclism cu scop
Există evenimente sportive care rămân simple provocări personale și există altele care devin povești despre oameni, comunități și speranță. Această tură de ciclism face parte din a doua categorie.
Ends of the Earth Cycling (EEC),…

Trainingul Alpinis Outdoor Challenge (AOC)
Echiparea liderilor prin experiențe outdoorÎntre 14 și 17 mai, la Centrul de Leadership Alpinis, muntele a devenit din nou mai mult decât un fundal spectaculos. A devenit o sală de clasă. În acele zile, am reluat trainingul AOC (Alpiniș…

Investiție în viitor: Theodor Șocâte, beneficiar al bursei Alec & Pati Woodhull
Dezvoltarea unei noi generații de lideri este una dintre cele mai importante investiții pe care o poate face o comunitate. Tocmai de aceea, suntem bucuroși să anunțăm că Theodor Șocâte a fost selectat pentru al doilea an consecutiv…

25 de ani de slujire: privim înapoi cu recunoștință și înainte cu speranță
Pe 20 mai am avut bucuria de a sărbători, într-un cadru festiv, 25 de ani de slujire ai fundației noastre. A fost o ocazie deosebită în care am privit împreună înapoi și am văzut clar călăuzirea lui Dumnezeu de-a lungul acestor…
