După prea mult timp în care nu am reușit să ne revedem într-un mod organizat, am găsit și noi și fetele un pretext să ne vedem la o cină. Deși nu neapărat aveam nevoie de un pretext pentru asta, am folosit întâlnirea și ca să o felicităm pe Alice pentru că a absolvit facultatea cu media 9,60 și a primit o bursă pentru Master în Timișoara și o bursă Erasmus în Portugalia. Felicitări Alice, suntem mândri de tine și astfel numărul fetelor care au fost la Casa Debora și au absolvit deja Universitatea a crescut la 3.
Nu a fost deloc greu să organizăm evenimentul la care până la urmă au putut veni 17 fete din care 5 au venit cu copiii lor. Ne-am bucurat să o vedem pe fetița Floricăi că este elevă deja, așa cum ne-am bucurat să aflăm că Adela, Alina și Simona vor fi curând mame.
Am avut o seară minunată în compania a 17 tinere care au găsit puterea să transforme durerea în libertate, care au avut curajul să lupte și să-și urmeze visul și care astăzi sunt tinere femei împlinite, iar pacea din ochii lor este încununarea muncii de 14 ani la Casa Debora.
Vă mulțumim dragele noastre și suntem mândri de voi!