,

Atelierele de Teologie

La începutul lui noiembrie, la Alpiniș, am organizat ediția pilot a Atelierelor de Teologie. Timp de câteva zile participanții și-au dezvoltat uneltele de studiere în adâncime textelor biblice și abilitățile de a transpune exegeza în predici clare și relevante. Atelierul, condus de Radu Gheorghiță, profesor și conducător de doctorat la Midwestern Baptist Theological Seminary (SUA), a parcurs pașii esențiali ai exegezei și predicării.

Fiecare participant a lucrat la propria serie de mesaje, beneficiind de îndrumarea profesorului Gheorghiță și de feedbackul grupului. Pe baza experienței acestei ediții pilot, plănuim să continuăm Atelierul de teologie biblică și predicare expozitivă și să lansăm alte noi ateliere: de teologie istorică și dogmatică și teologie aplicată, pentru a sprijini slujitorii bisericilor.

Obiectivul atelierelor de teologie coordonate de Florin Iosub și Daniel Bulzan, este de a oferi un cadru potrivit, resurse, predare și supervizare în vederea dezvoltării lucrătorilor spirituali și sporirii calității slujirii lor.